John Carter (2012)
Evaluare:
Acordă o notă!
6.6 IMDB Rating 437 Vizionări

John Carter (2012)

Inspirată din romanul „A Princess of Mars” al autorului Edgar Rice Burroughs, primul volum dintr-o serie de 11 care a fost publicat în anul 1912, fantezia SF „John Carter” îl are în centrul acțiunii pe eroul cu același nume, un veteran al Războiului Civil, care a luptat de partea Confederației și care s-a ascuns din calea indienilor apași într-o peșteră, fără să știe că este vorba despre o poartă a timpului și că va fi teleportat pe planeta Barsoom (Marte). Deși inițial planeta Marte se asemană cu Terra în ceea ce privește condițiile de mediu, subțierea atmosferei și secarea oceanelor au transformat-o într-o regiune aridă și neospitalieră, iar conflictul de proporții epice dintre Red Martians și Green Martians a adus-o în pragul distrugerii. John Carter este luat prizonier de către Green Martians, creaturi barbare de culoare verde, cu patru brațe și cu o înălțime de peste 3,5 metri, dar reușește să evadeze și îi ajută pe Tars Tarkas, prințesa Dejah Thoris și poporul lor de Red Martians să își înfrunte dușmanii. Dându-și seama că poate înclina balanța victoriei într-o parte sau în alta datorită forței lui superioare și că în mâinile sale stă salvarea planetei Barsoom, John Carter se îndrăgostește de frumoasa Dejah Thoris și luptă alături de ea.

Netu

Gounlimited

Openload

Fembed




Filme online recomandate

  • Comments
  • Detalii
  • Detalii

    Cunoscut ca:

    John Carter

    Data lansării:

    09 Mar 2012

    Scenariști:

    Andrew Stanton (screenplay by), Mark Andrews (screenplay by), Michael Chabon (screenplay by), Edgar Rice Burroughs (based on the story

    Premii:

    2 wins & 8 nominations.

    Nu sunt comentarii.
    Vrei să fii primul care comentează?